Plenitudinea și universul amniotic – Matricea Perinatală de Bază I

Plenitudinea și universul amniotic – Matricea Perinatală de Bază I

Starea de beatitudine asociată MPB I poate fi numită “extaz oceanic”. Într-un capitol ulterior din această carte, în secțiunea dedicată MPB III, ne vom confrunta cu o formă foarte diferită de extaz, asociată procesului de moarte-renaștere. Am numit această stare extaz vulcanic. E o stare sălbatică, dionisiacă, cu doze aparent nesfârșite de energie explozivă și un impuls puternic către acțiuni haotice. Spre deosebire de aceasta, energia oceanică a MPB I ar putea fi considerată una apolinică, având în vedere că implică o topire pașnică a tuturor granițelor, însoțită de seninătate și liniște. Cu ochii închiși și separați de restul lumii, această energie se manifestă sub forma unei experiențe interioare independente, cu trăsăturile pe care le-am schițat până acum. Când deschidem ochii, se transformă într-o senzație de fuzionare sau de “a deveni una cu” tot ceea ce percepem în jurul nostru.